Paris Haute Couture Fashion Week, iulie 2017, ziua 2

 

Cea de-a doua zi a Paris Haute Couture Fashion Week a fost cea mai plină pentru mine. După o binemeritată cafea pe malul Senei și un delicios croissant, dacă tot sunt în Paris, m-am îndreptat cu Sergiu, cameramanul meu de la Pixel Battalion spre Universitatea Paris Descartes, mai exact la Facultatea de Medicină.

Holul impresionant al acestei facultăți a găzduit prezentarea colecției Toamnă/Iarnă 2017/2018 a renumitului designer Georges Hobeika. Momentul primirii invitației pentru această prezentare nu îl pot descrie în cuvinte, așa că o să mă rezum la colecție. Aceasta a fost una flamboiantă și sofisticată, cu o energie vibrantă. Modelele au purtat ținute din broderii atent realizate și dantelă specială. Liniile rochiilor au fost pline de senzualitate și foarte voluptoase. Spre norocul meu am avut parte de front row la această prezentare și acces în backstage, acolo unde m-am întâlnit cu frumoasa Daniela Aciu, top modelul român care face furori la toate săptămânile mari ale modei.

Am revenit apoi pe malul Senei, la una dintre cele mai cunoscute braserii din Paris, Faust. Aceasta este situată sub Pont Alexandre III, cel mai emblematic pod din Paris. Casa de modă Patuna a ales acest loc minunat pentru a-și prezenta colecția inspirată din creațiile lui Gaudi și Dali. Acest mix artistic a adus ținute feminine cu contraste masculine, riguroase și fluide. Modelele au defilat în materiale precum lână, mătase, catifea ori bumbac.

Casa Antonio Grimaldi a fost aleasă de către Federația Franceză de Haute Couture și Modă pentru a face parte din calendarul oficial al Paris Haute Couture Fashion Week. Locația aleasă pentru colecția Toamnă/Iarnă 2017/2018 a fost chiar casa Monei Bismarck, cea care a fost inpirația designerului pentru acest sezon. Creațiile Antonio Grimaldi amintesc de creaturile mitologice și combină forme asimetrice cu siluete clasice, totul fiind realizat din materiale cu broderii, piele sau metal. Culorile reci predomină în colecția lui Grimaldi și evocă frumoasele și de temut figuri nordice.

Ziua mi-am încheiat-o la Oratoriul Muzeului Luvru pentru prezentarea colecției Toamnă/Iarnă 2017/2018 semnată de Tony Ward. Acesta a propus o reinterpretare geometrică a florilor. Creatorul de modă reinventează acest concept atât de des întâlnit în modă și crează o colecție nouă, cu modele complexe și unice. Modelele au defilat în Oratoriul Muzeului Luvru în culori vibrante de burgundy, jad sau argintiu și în materiale precum poliamidă, mătase sau crep. Pentru invitația la acest fashion show trebuie să îi mulțumesc prietenei mele Caroline Paris.

Ziua a doua de Paris Haute Couture Fashion Week are și varianta de video și vă invit cu drag să îl vizionați. Ținuta mea în carouri, aferentă acestei zile a fost asigurată de Men`s Club.

 

 

en

Lăsați un raspuns